Belépés
Orbán: Ungaria și Serbia trebuie să-și apere împreună granițele
... privința minorităților este exemplar", a spus Viktor Orbán.
A semnalat că aceasta a fost cea de-a patra ședință comună a guvernelor celor două țări, reușind să se apropie de "transformarea unei prietenii, într-un parteneriat strategic". În opinia șefului guvernului de la Budapesta, cele două națiuni vor reuși pe termen mediu să-și pună de acord interesele.La sfârșitul declara...
La Oradea a fost inaugurată statuia grofului Lajos Rhédey
... organizatorul principal al Zilelor Sfântului Ladislau care au debutat luni la Oradea, a subliniat: pe lângă faptul că Rhédey a fost un mare mecena, a depus și considerabile eforturi pentru transformarea orașului: pe lângă introducerea iluminatului public, și pavarea străzilor Oradei se leagă de numele său.
Zatykó a anunțat că după ce a fost renovată, capela familiei Rhédey îi...
Semjén: Programele Kőrösi Csoma și Petőfi sunt mari succese ale politicii naționale
... celelalte părți din trupul națiunii maghiare, a mai adăugat el.
Viceprim-ministrul a subliniat: pentru succes a mai fost nevoie și de bursierii programului Kőrösi Csoma Sándor și de transformarea organizațiilor emigranților magahiari astfel încât acestea să devină lăcașuri pentru toți maghiarii. În același timp, organizațiile gazdă și organizațiile de mentori trebuiau să fie ...
Orbán: trebuie să ne asumăm succesele!
... momente frumoase", când poate să fie prezent la concretizarea unor proiecte mari și de viitor. Și evenimentul de astăzi este un astfel de moment, iar Pécs s-a apropiat, din nou, de transformarea în capitala ungară a baschetului, este de părere Orbán.
Prim-ministrul a amintit că baschetul a avut și în trecut tradiții în oraș, dar "marșul triumfal a început cu adevărat" când "c...
Orbán: Suntem de acord cu Salvini că frontierele Europei trebuie protejate împotriva invaziei imigranților
... începând cu data de 27 mai, situația Europei și a popoarelor europene "va fi diferită față de cum a fost până acum". "Scopul nostru este să devenim decisivi" în Europa, să dirijăm transformarea Europei, să oferim o alternativă la guvernarea europeană de până acum - a declarat vicepremierul italian.
În opinia sa, în Europa se va forma o mare alianță între cei care consideră că...
Cimitirul militar din Valea Uzului - Secuii vor încerca să împiedice, printr-un lanț viu, inaugurarea parcelei
... Uzului, o ședință extraordinară.
Attila Korodi, liderul deputaților UDMR a relatat că Uniunea l-a informat, marți, și pe președintele Klaus Iohannis despre situația provocată prin transformarea neautorizată a cimitirului militar. În plus, miercuri dimineață l-a interpelat personal, în Camera Deputaților pe prim-ministrul României, în timp ce în Senat a făcut asta Barna Tánczo...
Cimitirul militar din Valea Uzului - Președintele Ungariei: ceea ce s-a întâmplat este profanare, este ilegal ș
... că în cimitir o parte din cele 52 de cruci ale solei românești a fost amplasată peste rămășițele soldaților maghiari. El a adăugat că și autoritățile române au considerat ilegală transformarea cimitirului, printre acestea, Ministerul Apărării Naționale a afirmat că nu a acordat nici o autorizație pentru amplasarea crucilor. Potrivit președintelui ungar, prin transformarea cimitiru...
Summit UE - Viktor Orbán: vor ca omul lui Soros să fie președintele Comisiei
... dacă acest grup reușește să ocupe fotoliul de președinte al CE, organizațiile neguvernamentale de tip Soros vor fi finanțate de acolo timp de mulți ani, iar prin asta se va încerca transformarea și a societăților din Europa Centrală, în special în ceea ce privește migrația.
Premierul ungar a punctat: "suntem mai mulți cei care vrem să oprim acest proces"; a menționat, aici, i...
Summit UE - Orbán: vor avea loc dispute și în viitor, central-europenii se vor sprijini unii pe ceilalți
... locul lor s-a nominalizat o mamă...
Nu s-a ajuns la niciun acord în ceea ce privește granița dintre județele Harghita și Bacău
... maghiari. Cimitirul se află în localitatea depopulată Valea Uzului care, conform Legii de organizare administrativ teritorială a României, a...
În opinia lui László Tőkés, maghiarii din Transilvania se află sub asediu și la 30 de ani de la căderea dictatu
... pentru drepturile noastre, ci împotriva ieșirii din Parlament", a constatat.
În opinia sa, reprezentarea intereselor maghiare transilvănene are nevoie de o reformă radicală, iar transformarea este posibilă prin realizarea unei noi unități maghiare.
"Ar fi o greșeală absolută favorizarea unilaterală, fără condiții, a UDMR-ului care se agață de predominanța sa și confirmar...
Rata ocupării forței de muncă în Ungaria a depășit 70%
... europene, creșterea economică din Ungaria s-a menținut pe o pantă ascendentă, iar dezvoltarea înseamnă crearea de noi locuri de muncă, a spus.
Mihály Varga a vorbit și despre transformarea sistemului de formare profesională și a spus că cel mai important lucru este ca pe piața forței de muncă să intre tineri care dispun de calificarea profesională adecvată nevoilor economiei....
Viktor Orbán: dorim dreptate în privința următorului buget al UE
... climatică. S-a calculat că, pentru ca economia maghiară să fie, până în 2050, neutră în privința emisiilor de carbon, este nevoie de cheltuirea, în fiecare an, a 2,5% din PIB pentru transformarea economiei, în timp ce în Olanda este nevoie de un procent de numai 0,5% pentru atingerea aceluiași obiectiv, a explicat Orbán.
Este clar că nivelul general de dezvoltare economică es...
Grădinițe renovate cu sprijinul statului maghiar, inaugurate în județul Covasna
... loc intervenții la clădirea Școlii Generale "Tőkés József", unde prin mansardarea podului au fost create condiții atractive pentru grupul de grădiniță. Statul maghiar a sprijinit transformarea clădirii și dotarea terenului de joacă din curte cu 30 de milioane de forinți.
Potrivit biroului de presă de la Consiliul Județean Covasna, președintele CJ Covasna, Sándor Tamás a spus,...
Biserica Ortodoxă "Sfânta Treime" din Debrecen a fost sfințită
... urmă asupra deceniilor care au trecut și a spus: ceea ce s-a obținut, a însemnat o muncă progresivă care a durat din 2010 încoace. La acea vreme, biserica aceasta a luat naștere prin transformarea unui garaj pentru două mașini, iar pentru realizarea sa, statul maghiar a oferit sprijin în două ocazii: în 2011, șapte milioane de forinți, iar în acest an, cinci milioane de forinți. A...
Coronavirus - Șase aeronave ale Wizz Air vor aduce patru milioane de măști la Budapesta
... delegație a Huawei, condusă de Wu Biqiang, directorul general al Huawei Technologies.
Ministrul a subliniat că Huawei este una dintre cele mai importante companii în ceea ce privește transformarea digitală a economiei mondiale, care face investiții semnificative și în Ungaria, unde are peste 300 de angajați.
În plus, compania contribuie și la protecția din domeniul sănăt...
Coronavirus - Fabrica de autobuze ITK de la Debrecen a reînceput producția
... sprijinirea de către stat a celor ce muncesc cu timp de lucru redus, și a evocat că statul va asigura o parte din veniturile inginerilor care în ultimii zece ani au contribuit la transformarea economiei ungare într-o economie înalt tehnologizată.
Ministrul a menționat societatea ITK Holding S.A. printre bunele exemple ale economiei ungare, deoarece modelul de afaceri al firme...
Viktor Orbán: este nevoie de o strategie care să se concentreze pe nevoile UE
... excelenți, care au investit multă energie în lupta pentru libertatea și suveranitatea națiunilor proprii. În Europa Centrală există mulți politicieni de vârf care s-au implicat activ în transformarea Europei, în desființarea comunismului, în Occident, însă, singurul astfel de politician este cancelarul german Angela Merkel, a declarat premierul ungar, la forumul organizat de către...
1 
Címkék: Lajos Rhédey, Programele Kőrösi Csoma, László Tőkés, Viktor Orbán, Partidul Popular European, Valea Uzului, Președintele Ungariei, Summit UE, Biserica Ortodoxă, Sfânta Treime, Wizz Air, Zilelor Sfântului Ladislau, Kőrösi Csoma Sándor, Attila Korodi, Klaus Iohannis, Camera Deputaților, Barna Tánczo, Ministerul Apărării Naționale, Europa Centrală, Mihály Varga, Tőkés József, Consiliul Județean Covasna, Sándor Tamás, Huawei Technologies, Holding, Angela Merkel, fost inaugurată, fost sfințită, reînceput producția, spus Viktor, guvernelor celor, fost renovată, căuta împreună, fost deschisă, remarcat premierul, popoarelor europene, fost până, declarat vicepremierul, cimitirului militar, făcut asta, fost amplasată, acordat nici, explicat Orbán, sprijinit transformarea, luat naștere, oferit sprijin, economiei mondiale, menționat societatea, declarat premierul, neguvernamentale, transformarea, conservatoare, suveranitatea, reprezentarea, organizatorul, administrativ, concretizarea, evenimentului, considerabile,
© 2013 TVN.HU Kft.